HOTĂRÂRE nr. 1.213 din 6 septembrie 2006privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului pentru anumite proiecte publice şi private EMITENT • GUVERNUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 802 din 25 septembrie 2006 Având în vedere prevederile Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998, ratificată prin Legea nr. 86/2000,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006,Guvernul României adopta prezenta hotărâre.Articolul 1(1) Prezenta hotărâre stabileşte procedura-cadru de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectele publice şi private care pot avea efecte semnificative asupra mediului.(2) Evaluarea impactului asupra mediului este parte integrantă din procedura de emitere/respingere a acordului de mediu.(3) Autorităţile competente pentru aplicarea prevederilor prezentei hotărâri sunt, după caz, autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului, Agenţia Naţionala pentru Protecţia Mediului, agenţiile regionale şi locale pentru protecţia mediului.Articolul 2(1) În înţelesul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificatii:a) acord de mediu - act tehnico-juridic prin care se stabilesc condiţiile de realizare a proiectului, din punctul de vedere al impactului asupra mediului; acordul de mediu reprezintă decizia autorităţii competente pentru protecţia mediului, care da dreptul titularului de proiect sa realizeze proiectul din punctul de vedere al protecţiei mediului;b) drept vătămat - orice drept fundamental prevăzut de Constituţie sau de lege, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ;c) evaluarea impactului asupra mediului - procesul menit sa identifice, sa descrie şi sa stabilească, în funcţie de fiecare caz şi în conformitate cu legislaţia în vigoare, efectele directe şi indirecte, sinergice, cumulative, principale şi secundare ale unui proiect asupra sănătăţii oamenilor şi mediului, finalizat prin raportul evaluării impactului asupra mediului;d) interes legitim privat - posibilitatea de a pretinde o anumită conduita, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat;e) interes legitim public - posibilitatea de a pretinde o anumită conduita, în considerarea realizării unui drept fundamental care se exercită în colectiv ori, după caz, în considerarea apărării unui interes public;f) procedura de evaluare a impactului asupra mediului - parcurgerea etapelor ce au ca obiect stabilirea necesităţii supunerii unui proiect evaluării impactului asupra mediului, evaluarea impactului asupra mediului, consultarea publicului şi a autorităţilor publice cu responsabilităţi în domeniul protecţiei mediului, luarea în considerare a raportului evaluării impactului asupra mediului şi a rezultatelor acestor consultări în procesul decizional şi asigurarea informării asupra deciziei luate;g) proiect - execuţia lucrărilor de construcţii sau a altor instalaţii ori amenajări, alte intervenţii asupra cadrului natural şi peisajului, inclusiv cele care implica extragerea resurselor minerale;h) public - una sau mai multe persoane fizice sau juridice şi, în concordanta cu legislaţia ori cu practica naţionala, asociaţiile, organizaţiile sau grupurile acestora;i) public interesat - publicul afectat sau posibil a fi afectat de ori care are un interes în procesul de luare a deciziilor de mediu; organizaţiile neguvernamentale care promovează protecţia mediului şi îndeplinesc condiţiile cerute de legislaţia în vigoare fac parte din publicul interesat;j) titularul proiectului - solicitantul acordului de mediu pentru un proiect privat sau autoritatea publică ce iniţiază un proiect.(2) Definiţiile prevăzute la alin. (1) lit. b), d) şi e) se interpretează în sensul acordării accesului larg la justiţie publicului interesat.(3) Dispoziţiile alin. (1) lit. h) se aplică persoanelor fizice, indiferent de cetăţenie, naţionalitate sau domiciliu, iar în cazul persoanelor juridice, indiferent de locul unde sunt înregistrate ori în care se afla centrul efectiv al activităţii lor.Articolul 3(1) Proiectele care pot avea efecte semnificative asupra mediului datorită, printre altele, naturii, dimensiunii sau localizarii lor fac obiectul evaluării impactului asupra mediului înainte de emiterea acordului de mediu. Aceste proiecte sunt prevăzute la art. 8 şi 9.(2) Evaluarea impactului asupra mediului identifica, descrie şi evalueaza, în mod corespunzător şi pentru fiecare caz în parte, în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri, efectele directe şi indirecte ale proiectului asupra următorilor factori:a) fiinţe umane, fauna şi flora;b) sol, apa, aer, clima şi peisaj;c) bunuri materiale şi patrimoniu cultural;d) interactiunea dintre factorii menţionaţi la lit. a), b) şi c).(3) Evaluarea impactului asupra mediului pentru proiectele care intra sub incidenţa legislaţiei privind prevenirea şi controlul integrat al poluarii include cerinţele specifice acelei legislaţii.(4) Evaluarea impactului asupra mediului stabileşte măsurile de prevenire, reducere şi, unde este posibil, de compensare a efectelor semnificative adverse ale proiectului asupra factorilor prevăzuţi la alin. (2) şi contribuie la luarea deciziei de emitere/respingere a acordului de mediu.(5) Evaluarea impactului asupra mediului se efectuează în faza de pregătire a studiului de fezabilitate a proiectului.Articolul 4(1) Procedura de evaluare a impactului asupra mediului se realizează în etape, după cum urmează:a) etapa de încadrare a proiectului în procedura de evaluare a impactului asupra mediului;b) etapa de definire a domeniului evaluării şi de realizare a raportului evaluării impactului asupra mediului;c) etapa de analiza a calităţii raportului evaluării impactului asupra mediului.(2) Procedura de evaluare a impactului asupra mediului începe prin depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu în faza de studiu de prefezabilitate a proiectului.Articolul 5(1) Procedura de evaluare a impactului asupra mediului este condusă de autorităţile competente pentru protecţia mediului, cu participarea autorităţilor publice centrale sau locale, după caz, care au atribuţii şi raspunderi specifice în domeniul protecţiei mediului.(2) Participarea autorităţilor prevăzute la alin. (1) se realizează în cadrul unui colectiv de analiza tehnica constituit la nivel central prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, la nivelul fiecărui judeţ, al municipiului Bucureşti, prin ordin emis de prefect, conform legislaţiei în vigoare privind prefectul şi instituţia prefectului, iar la nivelul Administraţiei Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării", prin ordin emis de prefectul judeţului Tulcea.(3) Autorităţile prevăzute la alin. (1) exprima puncte de vedere în cadrul colectivului de analiza tehnica cu privire la informaţiile prezentate de titularul proiectului în etapele procedurii de evaluare a impactului asupra mediului.(4) În scopul aplicării prevederilor prezentei hotărâri, autorităţile competente pentru protecţia mediului asigura transmiterea informaţiilor relevante autorităţilor prevăzute la alin. (1) şi organizarea şedinţelor colectivului de analiza tehnica.Articolul 6Autorităţile competente pentru protecţia mediului percep taxe în cuantum de 100 lei la emiterea acordului de mediu.Articolul 7(1) Prevederile prezentei hotărâri nu se aplică:a) proiectelor destinate apărării naţionale, dacă autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului stabileşte, printr-o analiza caz cu caz, ca aplicarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului poate afecta negativ apărarea naţionala;b) proiectelor ale căror detalii sunt adoptate printr-un act normativ specific, dacă cerinţele prezentei hotărâri, inclusiv cele referitoare la furnizarea informatiei, sunt îndeplinite în timpul procesului legislativ respectiv.(2) În cazuri excepţionale, autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului poate excepta, în totalitate sau în parte, de la procedura de evaluare a impactului asupra mediului un anumit proiect prevăzut în anexa nr. 1 sau 2. În acest caz, autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului are următoarele obligaţii:a) sa stabilească dacă este necesară o alta forma de evaluare;b) sa pună la dispoziţia publicului interesat informaţiile dobândite ca urmare a aplicării metodei de evaluare prevăzute la lit. a), precum şi informaţii privind decizia de exceptare şi motivele acordării acesteia;c) sa informeze Comisia Europeană, anterior luării deciziei de emitere/respingere a acordului de mediu, despre motivele care fundamentează acordarea excepţiei şi sa transmită acesteia informaţiile puse la dispoziţia propriului public, conform legislaţiei în vigoare privind accesul la informaţia privind mediul.(3) Decizia de exceptare se comunică titularului de proiect, anterior informării Comisiei Europene potrivit prevederilor alin. (2) lit. c).(4) Prevederile alin. (2) şi (3) se aplică, după caz, cu respectarea procedurii prevăzute la art. 17.Articolul 8(1) Autorităţile competente pentru protecţia mediului analizează proiectele publice sau private supuse procedurii de evaluare a impactului asupra mediului conform prevederilor prezentei hotărâri.(2) Proiectele publice sau private prevăzute în anexa nr. 1, precum şi orice proiecte propuse a se realiza pe un amplasament situat în perimetre de protecţie hidrogeologica prevăzute de legislaţia privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologica se supun evaluării impactului asupra mediului.(3) Proiectele publice sau private pentru care trebuie stabilită necesitatea efectuării evaluării impactului asupra mediului sunt cele:a) prevăzute în anexa nr. 2;b) realizate în cadrul unei arii naturale protejate, indirect legate de aceasta sau necesare pentru managementul ariei naturale protejate care, fie individual, fie împreună cu alte proiecte, pot avea efecte semnificative asupra ariei naturale protejate, având în vedere obiectivele de conservare a acesteia, asa cum sunt prevăzute în legislaţia privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3) lit. a), toate proiectele prevăzute în anexa nr. 2 ce urmează a fi realizate în zona costiera se supun evaluării impactului asupra mediului.Articolul 9(1) Proiectele prevăzute la art. 8 alin. (3) se supun etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului. Aceasta etapa se realizează cu consultarea autorităţilor din colectivul de analiza tehnica prevăzut la art. 5 alin. (2).(2) Autoritatea competenţa pentru protecţia mediului decide asupra necesităţii efectuării evaluării impactului asupra mediului prin examinarea, caz cu caz, a oricărui proiect prevăzut la art. 8 alin. (3), folosind criteriile prevăzute în anexa nr. 3 şi, după caz, anumite valori de prag.(3) Autoritatea competenţa pentru protecţia mediului informează şi pune la dispoziţia publicului decizia etapei de încadrare.Articolul 10(1) Analizarea proiectelor conform prevederilor art. 9 se realizează de către autorităţile competente pentru protecţia mediului, luând în considerare informaţiile furnizate în cadrul solicitării de emitere a acordului de mediu, depusa de titular.(2) Solicitarea cuprinde cel puţin:a) descrierea şi caracteristicile amplasamentului propus;b) descrierea şi caracteristicile proiectului şi ale activităţilor care urmează a fi desfăşurate: mărime, tehnologii şi materiale propuse a fi folosite şi utilizarea resurselor naturale;c) descrierea activităţilor specifice perioadei de realizare a proiectului;d) descrierea sumară a potenţialului impact al proiectului asupra mediului.Articolul 11(1) După stabilirea obligativitatii evaluării impactului asupra mediului pentru un proiect se trece la etapa de definire a domeniului evaluării impactului asupra mediului. În acest scop, autoritatea competentă pentru protecţia mediului pregăteşte şi transmite titularului de proiect un îndrumar referitor la problemele de mediu care trebuie tratate în raportul evaluării impactului asupra mediului şi la gradul de detaliere a acestora.(2) În vederea elaborării indrumarului prevăzut la alin. (1), autoritatea competentă pentru protecţia mediului:a) analizează memoriul de prezentare a proiectului depus de titular care detaliază informaţiile prezentate în solicitare;b) consulta titularul de proiect, publicul interesat şi celelalte autorităţi publice implicate în procedura de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul respectiv.(3) Îndrumarul se pune la dispoziţia publicului interesat, spre informare.(4) Îndrumarul transmis titularului de proiect nu exclude posibilitatea solicitării de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului a unor informaţii suplimentare.Articolul 12(1) Pentru toate proiectele supuse evaluării impactului asupra mediului titularii acestora au obligaţia de a furniza în cadrul raportului evaluării impactului asupra mediului informaţiile prevăzute în anexa nr. 4.(2) Autorităţile publice, în special cele prevăzute la art. 5 alin. (1), care deţin informaţii relevante pentru evaluarea efectelor directe şi indirecte ale proiectului, au obligaţia sa pună aceste informaţii la dispoziţia titularului de proiect.(3) Autorităţile competente pentru protecţia mediului verifica dacă titularul proiectului a furnizat, într-o formă adecvată, informaţiile prevăzute în anexa nr. 4.(4) În îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la alin. (3), autorităţile competente pentru protecţia mediului ţin seama de următoarele aspecte:a) să fie solicitate şi furnizate informaţii relevante etapei respective din procedura de evaluare a impactului asupra mediului, caracteristicilor specifice proiectului sau tipului de proiect, precum şi elementelor de mediu care pot fi afectate;b) să fie solicitate informaţiile pe care titularul de proiect le poate furniza având în vedere, printre altele, nivelul actual al cunoaşterii şi al metodelor de evaluare.Articolul 13Informaţiile furnizate de titularul de proiect, conform prevederilor art. 12 alin. (1), includ cel puţin următoarele:a) descrierea proiectului, cuprinzând date referitoare la amplasament, soluţii tehnice propuse şi mărimea proiectului;b) descrierea măsurilor avute în vedere pentru a evita, a reduce şi, dacă este posibil, a remedia efectele adverse asupra mediului;c) datele necesare pentru identificarea şi evaluarea principalelor efecte pe care proiectul le poate avea asupra mediului;d) prezentarea generală a principalelor alternative studiate de titularul de proiect, cu indicarea motivelor alegerii sale, avându-se în vedere efectele asupra mediului;e) un rezumat fără caracter tehnic al informaţiilor prevăzute la lit. a)-d).Articolul 14(1) Elaborarea raportului evaluării impactului asupra mediului se realizează pe baza indrumarului prevăzut la art. 11 alin. (1) de către persoane fizice sau juridice, atestate în condiţiile legii, şi independente de titularul proiectului.(2) Raportul evaluării impactului asupra mediului, al cărui conţinut respecta prevederile art. 12 alin. (1), se înaintează autorităţii competente pentru protecţia mediului.(3) Raportul evaluării impactului asupra mediului este supus comentariilor publicului interesat, ale cărui observaţii sunt luate în considerare în etapa de analiza a calităţii raportului.(4) Autoritatea competenţa pentru protecţia mediului, împreună cu autorităţile participante în colectivul de analiza tehnica, analizează calitatea raportului evaluării impactului asupra mediului şi decide acceptarea sau refacerea raportului.Articolul 15(1) În procedura de evaluare a impactului asupra mediului autorităţile competente pentru protecţia mediului aduc la cunoştinţa publicului, din timp şi cel mai târziu imediat ce informaţia poate fi furnizată într-un termen rezonabil, prin anunţ public şi prin afişare pe pagina proprie de web, următoarele aspecte:a) orice solicitare de acord de mediu;b) faptul ca proiectul face obiectul evaluării impactului asupra mediului, indicând, după caz, şi ca proiectul intra sub incidenţa prevederilor art. 17;c) datele de contact ale autorităţilor competente pentru emiterea/respingerea acordului de mediu, ale autorităţilor de la care pot fi obţinute informaţii relevante, ale autorităţilor unde se pot inainta comentarii sau adresa întrebări, precum şi termenul pentru transmiterea acestora;d) tipul deciziilor posibile sau, în cazul în care exista, proiectul deciziei respective;e) faptul ca informaţiile din etapa de definire a domeniului evaluării şi de realizare a raportului evaluării impactului asupra mediului sunt puse la dispoziţia publicului;f) locul, orarul şi mijloacele prin care informaţiile relevante sunt puse la dispoziţia publicului;g) modalităţile de participare a publicului, în conformitate cu art. 16 alin. (2) lit. a) şi b).(2) Autoritatea competenţa pentru protecţia mediului pune la dispoziţia publicului interesat, spre consultare, într-un interval de timp rezonabil, următoarele:a) orice informaţie obţinută în urma parcurgerii etapei de definire a domeniului evaluării şi de realizare a raportului evaluării impactului asupra mediului;b) rapoartele şi recomandările relevante emise către autoritatea competentă pentru protecţia mediului la momentul informării publicului interesat, potrivit prevederilor alin. (1);c) alte informaţii decât cele prevăzute la alin. (1), care sunt relevante pentru luarea deciziei şi care devin disponibile după momentul informării publicului interesat în conformitate cu prevederile alin. (1), cu respectarea dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 878/2005 privind accesul publicului la informaţia privind mediul.Articolul 16(1) Publicul interesat are posibilitatea de a participa efectiv şi din timp la procesul de luare a deciziilor de mediu, de a se documenta şi a transmite comentarii şi opinii autorităţii competente pentru protecţia mediului, când toate opţiunile sunt deschise şi înaintea luării deciziei de emitere/respingere a acordului de mediu.(2) Informarea şi participarea publicului la procedura de evaluare a impactului asupra mediului sunt coordonate de autorităţile competente pentru protecţia mediului şi cuprind:a) modalitatea de informare a publicului: prin afişe pe o anumită zona teritorială, publicaţii în presa centrala şi/sau locală, organizarea unor expoziţii cu planuri, schite, tabele, grafice, modele referitoare la proiectul respectiv şi altele asemenea;b) modalitatea de consultare a publicului interesat prin informări scrise sau dezbateri publice;c) perioade de timp corespunzătoare pentru etapele procedurii, cu scopul de a asigura timp suficient pentru informarea publicului şi pentru ca publicul interesat să se pregătească şi sa participe efectiv la procesul de luare a deciziilor de mediu.Articolul 17(1) În situaţia în care un proiect poate să aibă un efect semnificativ asupra mediului altui stat sau când un alt stat posibil să fie afectat semnificativ solicita informaţii asupra proiectului, autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului transmite autorităţii centrale de mediu din acel stat, cat mai curând posibil şi nu mai târziu de momentul când este informat propriul public, cel puţin următoarele informaţii referitoare la proiect:a) o descriere a proiectului împreună cu orice informaţie disponibilă asupra posibilului impact transfrontier al acestuia;b) informaţii privind tipul deciziei care urmează să fie luată.(2) Autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului indica statului prevăzut la alin. (1) un interval de timp suficient în care să precizeze dacă doreşte sa participe la procesul de luare a deciziilor de mediu.(3) Dacă statul care a primit informaţiile prevăzute la alin. (1) comunică intenţia sa de participare la procesul de luare a deciziilor de mediu, autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului îi transmite informaţiile despre proiect prevăzute la art. 15 alin. (1) şi pe cele care se pun la dispoziţia publicului interesat, conform prevederilor art. 15 alin. (2) lit. a) şi b).(4) În cazul în care România este stat potenţial afectat, autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului are obligaţia:a) sa pună la dispoziţia autorităţilor implicate în procesul de luare a deciziilor de mediu şi publicului interesat, într-un termen rezonabil, informaţiile prevăzute la alin. (1) şi (3), primite de la statul de origine;b) să asigure autorităţilor implicate în procesul de luare a deciziilor de mediu şi publicului interesat posibilitatea de a inainta autorităţii centrale pentru protecţia mediului din statul de origine opiniile cu privire la informaţiile prevăzute la alin. (1) şi (3), într-un interval rezonabil de timp, înainte de emiterea deciziei finale.(5) Statele interesate iniţiază consultări privind, printre altele, efectele potenţiale transfrontiere ale proiectului şi măsurile avute în vedere pentru a reduce sau a elimina astfel de efecte şi se înţeleg asupra unui interval de timp rezonabil privind durata consultărilor.(6) Ministerul Afacerilor Externe sprijină demersurile autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului prevăzute la alin. (1)-(5), astfel încât publicul interesat de pe teritoriul statului afectat sa participe efectiv la procesul de luare a deciziilor de mediu, inclusiv în cazul proiectelor cu posibile efecte semnificative pe teritoriul României, iniţiate în alte state.Articolul 18Rezultatele consultărilor şi informaţiile obţinute conform prevederilor art. 5, art. 11-13, art. 15-17 alin. (1)-(3) şi (5) se iau în considerare în procedura de emitere/respingere a acordului de mediu pentru proiectele publice sau private care fac obiectul prezentei hotărâri.Articolul 19(1) Autoritatea competenţa pentru protecţia mediului, cu consultarea colectivului de analiza tehnica, ia decizia de emitere/respingere a acordului de mediu pe baza analizarii raportului evaluării impactului asupra mediului, a comentariilor şi opiniilor exprimate de publicul interesat şi a altor informaţii relevante, după caz.(2) Acordul de mediu pentru proiectele care fac obiectul legislaţiei privind prevenirea şi controlul integrat al poluarii include cerinţele prevăzute de acea legislaţie.Articolul 20(1) Acordul de mediu pentru proiectele prevăzute la art. 8 alin. (3) lit. b) se emite numai dacă proiectul nu afectează în mod negativ integritatea ariei naturale protejate respective.(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul în care evaluarea impactului asupra mediului releva efecte negative asupra ariei naturale protejate şi, în lipsa unor soluţii alternative, proiectul trebuie totuşi realizat din considerente imperative de interes public major, inclusiv din ratiuni de ordin social sau economic, autoritatea publică pentru protecţia mediului competenţa emite acordul de mediu numai după stabilirea măsurilor compensatorii necesare pentru a proteja coerenta reţelei naţionale de arii naturale protejate sau cea globală a reţelei Natura 2000, în cazul siturilor de interes comunitar.(3) În situaţia în care siturile incluse în reţeaua Natura 2000, identificate conform legislaţiei în vigoare, adapostesc un tip de habitat natural prioritar şi/sau o specie prioritara, singurele considerente care pot fi invocate sunt cele legate de:a) sănătatea sau siguranţa publică;b) anumite consecinţe benefice de importanţa majoră pentru mediu; sauc) alte motive imperative de interes public major, asupra cărora s-a obţinut punctul de vedere al Comisiei Europene.(4) Autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului informează Comisia Europeană despre măsurile compensatorii adoptate pentru a proteja coerenta globală a reţelei Natura 2000.Articolul 21(1) Autorităţile competente pentru protecţia mediului fac publică decizia de emitere/respingere a acordului de mediu şi pun la dispoziţia publicului următoarele informaţii:a) conţinutul deciziei, care include toate condiţiile necesare a fi îndeplinite de titularul proiectului;b) principalele motive şi considerente pe care se bazează decizia de emitere/respingere, inclusiv informaţii cu privire la desfăşurarea procesului de participare a publicului;c) descrierea, după caz, a principalelor măsuri pentru evitarea, reducerea şi, dacă este posibil, compensarea efectelor adverse majore.(2) Autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului informează orice stat care a fost consultat conform prevederilor art. 17 alin. (1)-(3) şi (5) şi transmite acestora informaţiile prevăzute la alin. (1).(3) În cazul în care România este stat potenţial afectat, autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului asigura punerea la dispoziţia propriului public interesat, într-o maniera corespunzătoare, a informaţiilor prevăzute la alin. (1), primite de la statul de origine.Articolul 22(1) Prevederile prezentei hotărâri nu aduc atingere obligaţiei autorităţilor competente pentru protecţia mediului de a respecta restricţiile impuse de legislaţia în vigoare în legătură cu confidenţialitatea comercială şi industriala, inclusiv proprietatea intelectuală, şi protejarea interesului public.(2) În cazul aplicării art. 17, transmiterea informaţiilor către alte state şi primirea informatiei de la alte state fac obiectul restrictiilor prevăzute de legislaţia în vigoare a statului de origine.Articolul 23(1) Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care se considera vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanţial, actele, deciziile sau omisiunile autorităţii publice competente pentru protecţia mediului, care fac obiectul participării publicului în procedura de evaluare a impactului asupra mediului, prevăzute de prezenta hotărâre, cu respectarea prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.(2) Actele sau omisiunile autorităţii publice competente pentru protecţia mediului, care fac obiectul participării publicului în procedura de evaluare a impactului asupra mediului, se ataca odată cu decizia etapei de încadrare sau cu decizia de emitere/respingere a acordului de mediu, după caz.(3) Se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi orice organizaţie neguvernamentala care îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. i), considerându-se ca acestea sunt vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim.(4) Soluţionarea cererii se face potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.Articolul 24(1) Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoanele prevăzute la art. 23 trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa publicului a deciziei etapei de încadrare sau a deciziei de emitere/respingere a acordului de mediu, revocarea, în tot sau în parte, a respectivei decizii.(2) Autoritatea publică emitenta are obligaţia de a răspunde la plângerea prealabilă prevăzută la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia la acea autoritate.(3) Procedura administrativă prealabilă prevăzută la alin. (1) şi (2) este gratuita şi trebuie să fie echitabila şi corecta.Articolul 25Autorităţile competente pentru protecţia mediului au obligaţia ca în decizia etapei de încadrare şi în decizia de emitere/respingere a acordului de mediu sa includă informaţii concrete despre procedura de contestare administrativă şi contencios administrativ prevăzută la art. 23 şi 24.Articolul 26(1) Titularul proiectului are obligaţia de a notifica în scris autoritatea competentă pentru protecţia mediului despre orice modificare a datelor/informaţiilor care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare sau a deciziei etapei de emitere/respingere a acordului de mediu, după caz.(2) Autoritatea competenţa pentru protecţia mediului stabileşte, cu consultarea colectivului de analiza tehnica, dacă modificarea sau extinderea adusă proiectului poate avea efecte semnificative asupra mediului, conform prevederilor prezentei hotărâri, şi informează publicul în mod corespunzător. În caz afirmativ, autoritatea competentă pentru protecţia mediului solicita elaborarea sau, după caz, refacerea evaluării impactului asupra mediului, cu aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 11-25.(3) În urma aplicării prevederilor alin. (2), acordul de mediu se revizuieste în mod corespunzător.Articolul 27(1) Este interzisă realizarea fără obţinerea acordului de mediu a proiectelor prevăzute la:a) art. 8 alin. (3), pentru care s-a stabilit necesitatea evaluării impactului asupra mediului;b) art. 8 alin. (4);c) anexa nr. 1.(2) Titularii proiectelor au obligaţia respectării condiţiilor prevăzute în acordul de mediu.Articolul 28(1) Constituie contravenţie şi se sancţionează după cum urmează, următoarele fapte:a) încălcarea obligaţiei prevăzute la art. 26 alin. (1) şi la art. 27 alin. (1), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoane fizice, şi de la 30.000 lei la 60.000 lei, pentru persoane juridice;b) încălcarea obligaţiei prevăzute la art. 27 alin. (2), cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, pentru persoane fizice, şi de la 25.000 lei la 50.000 lei, pentru persoane juridice.(2) Pentru încălcarea obligaţiilor prevăzute de art. 27 se aplică şi sancţiunea complementara de desfiinţare a lucrărilor şi aducerea terenului la starea iniţială.(3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se realizează de personalul împuternicit din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi al Administraţiei Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării", conform reglementărilor legale în vigoare.(4) Dispoziţiile referitoare la contravenţii prevăzute la alin. (1) se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.(5) Contravenientul poate achită pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre aceasta posibilitate în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.Articolul 29Proiectele transmise unei autorităţi competente pentru protecţia mediului în vederea obţinerii acordului de mediu şi supuse evaluării impactului asupra mediului, înainte de intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, se supun procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi de emitere a acordului de mediu aflate în vigoare la momentul depunerii solicitării.Articolul 30(1) Metodologia de aplicare a procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului, conţinând competentele, durata etapelor procedurale şi dispoziţii privind informarea şi participarea publicului, se aproba prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.(2) Metodologia de aplicare a prevederilor art. 17 se aproba prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.Articolul 31Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.Articolul 32(1) Autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului informează Comisia Europeană cu privire la aplicarea prezentei hotărâri şi asupra criteriilor şi/sau valorilor de prag adoptate în vederea aplicării prevederilor art. 9.(2) Autoritatea centrala pentru protecţia mediului transmite Comisiei Europene actele normative naţionale care asigura conformarea cu prevederile Directivei 85/337/CEE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice sau private asupra mediului, modificată şi completată prin Directiva 97/11/CE şi prin Directiva 2003/35/CE .Articolul 33Prezenta hotărâre intră în vigoare la 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia prevederilor art. 7 alin. (2) lit. c), art. 20 alin. (3) lit. c) şi alin. (4) şi ale art. 32, care intră în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană.Articolul 34În situaţia în care printr-un act normativ anterior prezentei hotărâri se face trimitere la Hotărârea Guvernului nr. 918/2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei proceduri ori generic la procedura de evaluare a impactului asupra mediului, trimiterea se va socoti facuta la dispoziţiile corespunzătoare din prezenta hotărâre.Articolul 35(1) Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga Hotărârea Guvernului nr. 918/2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei proceduri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 686 din 17 septembrie 2002, cu modificările ulterioare.(2) Actele normative emise în baza Hotărârii Guvernului nr. 918/2002, în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prezentei hotărâri, rămân în vigoare până la data abrogării lor.*Prezenta hotărâre transpune prevederile Directivei Consiliului 85/337/CEE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 175 din 5 iulie 1985, modificată şi completată prin Directiva Consiliului 97/11/CE , publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 73 din 14 martie 1997, şi Directiva 2003/35/CE privind participarea publicului cu privire la elaborarea anumitor planuri şi programe în legătură cu mediul şi modificarea, în ceea ce priveşte participarea publicului şi accesul la justiţie, a directivelor Consiliului 85/337/CEE şi 96/61/CE , publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L 156 din 25 iunie 2003.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU- TĂRICEANUContrasemnează:Ministrul mediului şi gospodăririi apelor,Sulfina BarbuMinistrul economiei şi comerţului,Codruţ Ioan SereşMinistrul sănătăţii publice,Gheorghe Eugen Nicolaescup. Ministrul administraţiei şi internelor,Paul Victor Dobre,secretar de statMinistrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe Vladescup. Ministrul integrării europene,Adrian Ciocanea,secretar de statBucureşti, 6 septembrie 2006.Nr. 1.213.Anexa 1LISTAproiectelor supuse evaluării impactului asupra mediului1. Agricultura:1.1. instalaţii pentru creşterea intensiva a porcilor, cu o capacitate cel puţin egala cu:a) 900 de locuri pentru scroafe;b) 3.000 de locuri pentru creşterea porcilor mai mari de 30 kg;1.2. instalaţii pentru creşterea intensiva a pasarilor, cu o capacitate cel puţin egala cu:a) 85.000 de locuri pentru creşterea pasarilor de carne;b) 60.000 de locuri pentru păsări ouatoare.2. Industria extractiva a petrolului, gazelor naturale, carbunelui şi turbei:2.1. extractia petrolului, când cantitatea extrasa depăşeşte 500 t/zi;2.2. extractia gazelor naturale, când cantitatea extrasa depăşeşte 500.000 m^3/zi;2.3. extractia carbunelui în exploatări miniere de suprafaţa, când suprafaţa amplasamentului depăşeşte 25 ha;2.4. extractia turbei, când suprafaţa amplasamentului depăşeşte 150 ha.3. Industria energetica:3.1. termocentrale şi alte instalaţii de ardere, inclusiv instalaţii industriale pentru producerea energiei electrice, energiei termice, a aburului sau a apei calde, cu o putere de cel puţin 300 MW;3.2. centrale nucleare şi alte reactoare nucleare, inclusiv dezafectarea ori scoaterea din funcţiune a acestora, sau reactoare*1) (cu excepţia instalaţiilor de cercetare pentru producerea şi conversia materialelor fisionabile şi a celor radioactive, a căror putere maxima nu depăşeşte 1 kW putere termica continua);3.3. instalaţii pentru reprocesarea combustibilului nuclear iradiat;3.4. instalaţii pentru:a) producerea sau imbogatirea combustibilului nuclear;b) procesarea combustibilului nuclear iradiat sau pentru procesarea deşeurilor cu nivel ridicat de radioactivitate;c) depozitarea finala a combustibilului nuclear iradiat;d) depozitarea finala a deşeurilor radioactive, exclusiv;e) stocarea, planificata pentru o perioadă mai mare de 10 ani, a combustibilului nuclear iradiat sau a deşeurilor radioactive, pe un amplasament diferit de cel de producţie, exclusiv;3.5. construirea liniilor aeriene de tensiune electrica, cu o tensiune de cel puţin 220 kV şi o lungime de cel puţin 15 km._____________*1) Centralele nucleare şi alte reactoare nucleare încetează a mai fi considerate ca atare atunci când tot combustibilul nuclear şi alte elemente contaminate radioactiv au fost indepartate definitiv de pe amplasamentul instalaţiei.4. Producerea şi prelucrarea metalelor:4.1. instalaţii integrate pentru producerea fontei primare şi a otelului;4.2. instalaţii pentru obţinerea metalelor brute neferoase din minereuri, concentrate sau din materiale secundare prin procese metalurgice, chimice sau electrolitice.5. Industria materialelor minerale de construcţii:5.1. instalaţii pentru extractia azbestului şi pentru prelucrarea şi transformarea azbestului şi a produselor care conţin azbest:a) instalaţii pentru produsele de azbociment, cu o producţie anuală de cel puţin 20.000 t produs finit;b) instalaţii pentru materiale de frictiune, cu o producţie anuală de cel puţin 50 t produs finit;c) instalaţii pentru alte utilizări ale azbestului, cu un consum de cel puţin 200 t anual;5.2. cariere şi exploatări miniere de suprafaţa, când suprafaţa amplasamentului depăşeşte 25 ha.6. Industria chimica şi petrochimica:6.1. instalaţii chimice integrate, cum sunt instalaţiile pentru producerea substanţelor pe scara industriala folosind procese de conversie chimica, în care mai multe unităţi tehnologice alăturate sunt legate funcţional una de cealaltă şi sunt utilizate pentru:a) producerea substanţelor chimice organice de baza;b) producerea substanţelor chimice anorganice de baza;c) producerea ingrasamintelor pe bază de fosfor, azot sau potasiu (îngrăşăminte simple sau complexe);d) obţinerea produselor de baza pentru protecţia plantelor şi a biocidelor;e) obţinerea produselor farmaceutice de baza folosind procese chimice sau biologice;6.2. producerea explozibililor;6.3. rafinarii de ţiţei (cu excepţia celor care produc numai lubrifianţi din ţiţei);6.4. instalaţii pentru depozitarea petrolului, a produselor petrochimice sau chimice, cu o capacitate de cel puţin 200.000 t;6.5. instalaţii pentru gazeificarea şi lichefierea a cel puţin 500 t de cărbune sau sisturi bituminoase pe zi;6.6. conducte pentru transportul gazelor, petrolului sau al substanţelor chimice, având un diametru mai mare de 800 mm şi o lungime de cel puţin 40 km.7. Industria lemnului şi a hârtiei:7.1. instalaţii industriale pentru producerea celulozei din cherestea sau materiale fibroase similare;7.2. instalaţii industriale pentru producerea hârtiei şi a cartonului, cu o capacitate de producţie mai mare de 200 t/zi.8. Proiecte de infrastructura:8.1. construcţia de linii pentru traficul feroviar de lungă distanta;8.2. construirea aerodromurilor*1) dotate cu cel puţin o pista de decolare-aterizare mai lungă de 2.100 m;8.3. construirea de autostrăzi şi de drumuri expres*2) ;8.4. construirea drumurilor noi cu cel puţin 4 benzi sau realinierea şi/sau lărgirea unui drum existent de doua ori mai puţine benzi până la 4 sau mai multe benzi, în cazul în care aceste drumuri noi sau realinierea lor şi/sau secţiunea largita a acestora este de cel puţin 10 km lungime continua;8.5. cai navigabile interioare şi porturi pentru traficul fluvial interior, care permit trecerea vaselor mai mari de 1.350 t;8.6. porturi comerciale, cheiuri pentru încărcare şi descărcare legate de uscat şi porturi exterioare (exclusiv cheiuri pentru feribot), care permit intrarea vaselor de cel puţin 1.350 t._____________*1) Aerodrom - aeroport care se conformează definitiei din Convenţia de la Chicago (1944) privind înfiinţarea Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (anexa nr. 14).*2) Drumuri expres - drumuri care se conformează definitiei din Acordul european privind arterele principale de trafic internaţional din 15 noiembrie 1975.9. Alte tipuri de proiecte:9.1. sisteme de captare a apelor subterane, acolo unde volumul anual de apa captata este de cel puţin 10 milioane m^3;9.2. sisteme artificiale de reîncărcare a acviferului, acolo unde volumul anual de apa reincarcata este de cel puţin 10 milioane m^3;9.3. lucrări de transfer al resurselor de apa între bazinele hidrografice, executate în scopul prevenirii deficitului de apa, pentru un volum anual de apa transferata de cel puţin 100 milioane m^3/an; se exceptează transferul prin conducte al apei potabile;9.4. lucrări de transfer al resurselor de apa între bazinele hidrografice, pentru un debit mediu multianual al bazinului de captare de cel puţin 2.000 milioane m^3/an şi pentru o cantitate de apa transferata de cel puţin 5% din acest debit; se exceptează transferul prin conducte al apei potabile;9.5. baraje şi alte instalaţii proiectate sa retina sau sa stocheze permanent apa, cu o capacitate noua ori suplimentară de apa reţinută sau stocata de cel puţin 10 milioane m^3;9.6. staţii pentru epurarea apelor uzate de cel puţin 150.000 echivalenti locuitor*3);9.7. depozite pentru deşeuri periculoase sau instalaţii pentru eliminarea deşeurilor prin incinerare ori tratare chimica, operaţiune definită în anexa nr. IIA pct. 9 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001, cu modificările ulterioare;9.8. instalaţii cu o capacitate mai mare de 100 t/zi pentru eliminarea deşeurilor nepericuloase prin incinerare sau tratare chimica, operaţiune definită în anexa nr. IIA pct. 9 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 78/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001, cu modificările ulterioare;_____________*3) Echivalenti locuitor exprima încărcarea cu poluanti a apelor uzate, conform definitiei din Hotărârea Guvernului nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, cu modificările şi completările ulterioare.10. orice modificare sau extindere a proiectelor enumerate în prezenta anexa, dacă o asemenea modificare sau extindere întruneşte ea însăşi valorile de prag stabilite, după caz, în aceasta anexa.Anexa 2LISTAproiectelor pentru care trebuie stabilită necesitatea efectuăriievaluării impactului asupra mediului1. Agricultura, silvicultura şi acvacultura:a) proiecte pentru restructurarea exploataţiilor agricole;b) proiecte pentru utilizarea terenului necultivat sau a suprafeţelor parţial antropizate în scop agricol intensiv;c) proiecte de gospodărire a apelor pentru agricultura, inclusiv proiecte de irigaţii şi desecări;d) impadurirea terenurilor pe care nu a existat anterior vegetaţie forestieră sau desfrisare în scopul schimbării categoriei de folosinţă a terenului;e) instalaţii pentru creşterea intensiva a septelului, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;f) crescatorii pentru piscicultura intensiva;g) recuperarea/îmbunătăţirea terenurilor neagricole, inclusiv a celor din mare.2. Industria extractiva:a) cariere, exploatări miniere de suprafaţa şi de extracţie a turbei, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;b) exploatări miniere subterane;c) extractia mineralelor prin dragare fluviala sau marina;d) foraje de adancime, în special:(i) foraje geotermale;(îi) foraje pentru depozitarea deşeurilor nucleare;(iii) foraje pentru alimentarea cu apa, cu excepţia forajelor pentru investigarea stabilitatii solului;e) instalaţii industriale de suprafaţa pentru extractia carbunelui, petrolului, gazelor naturale şi minereurilor, precum şi a sisturilor bituminoase.3. Industria energetica:a) instalaţii industriale pentru producerea energiei electrice, termice şi a aburului tehnologic, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;b) instalaţii industriale pentru transportul gazelor, aburului şi apei calde; transportul energiei electrice prin cabluri aeriene, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;c) stocarea la suprafaţa a gazelor naturale;d) stocarea subterana a gazelor combustibile;e) stocarea la suprafaţa a combustibililor fosili;f) brichetarea industriala a carbunelui şi lignitului;g) instalaţii pentru prelucrarea şi stocarea deşeurilor radioactive, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;h) instalaţii pentru producerea energiei hidroelectrice;i) instalaţii cu care sunt echipate centralele eoliene în scopul producerii energiei.4. Producerea şi prelucrarea metalelor:a) instalaţii pentru producerea fontei sau otelului prin fuziune primara sau secundară, inclusiv turnare continua;b) instalaţii pentru prelucrarea metalelor feroase:(i) laminoare la cald;(îi) forjerii cu ciocane;(iii) acoperiri metalice de protecţie prin topire;c) topitorii de metale feroase;d) instalaţii pentru forjarea, inclusiv alierea metalelor neferoase, cu excepţia metalelor preţioase, sau instalaţii pentru revalorificarea produselor (finisare, turnare în forme etc.);e) instalaţii pentru tratarea suprafeţelor metalice şi a materialelor plastice prin procese chimice sau electrolitice;f) fabricarea şi asamblarea de autovehicule şi fabricarea motoarelor pentru autovehicule;g) santiere navale;h) instalaţii pentru construcţia şi repararea aeronavelor;i) fabricarea echipamentelor feroviare;j) forjare la cald prin explozie;k) instalaţii pentru coacerea şi sinterizarea minereurilor metalice.5. Industria mineralelor:a) cuptoare de cocs (distilarea uscata a carbunelui);b) instalaţii pentru fabricarea cimentului;c) instalaţii pentru producerea azbestului şi fabricarea produselor din azbest, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;d) instalaţii pentru fabricarea sticlei, inclusiv a fibrelor de sticlă;e) instalaţii pentru topirea substanţelor minerale, inclusiv producţia fibrelor minerale;f) fabricarea produselor ceramice prin ardere, în special a tiglelor, caramizilor, caramizilor refractare, placilor, gresiilor ceramice sau portelanului.6. Industria chimica:a) tratarea produselor intermediare şi producerea substanţelor chimice, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;b) producerea pesticidelor şi a produselor farmaceutice, vopselelor şi lacurilor, elastomerilor şi peroxizilor, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;c) instalaţii de depozitare a produselor petroliere, petrochimice şi chimice, altele decât cele incluse în anexa nr. 1.7. Industria alimentara:a) fabricarea uleiurilor şi a grasimilor vegetale şi animale;b) ambalarea şi conservarea produselor animale şi vegetale;c) fabricarea produselor lactate;d) fabricarea maltului şi a băuturilor alcoolice;e) fabricarea produselor de cofetarie şi a siropului;f) abatoare;g) instalaţii industriale pentru fabricarea amidonului;h) fabrici de făina şi ulei de peste;i) fabrici de zahăr.8. Industria textila, a pielariei, a lemnului şi hârtiei:a) instalaţii industriale pentru producerea hârtiei şi a cartonului, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;b) instalaţii pentru pretratarea (operaţii ca spalare, inalbire, mercerizare) sau vopsirea fibrelor ori textilelor;c) instalaţii pentru tabacirea/argasirea pieilor şi blanurilor;d) instalaţii de producere şi prelucrare a celulozei.9. Industria cauciucului:- fabricarea şi tratarea produselor pe bază de elastomeri.10. Proiecte de infrastructura:a) proiecte de dezvoltare a unităţilor industriale;b) proiecte de dezvoltare urbana, inclusiv construcţia centrelor comerciale şi a parcarilor auto;c) construcţia căilor ferate, altele decât cele incluse în anexa nr. 1, a instalaţiilor de transbordare intermodala şi a terminalelor intermodale;d) construcţia aerodromurilor, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;e) construcţia drumurilor, porturilor şi instalaţiilor portuare, inclusiv a porturilor de pescuit, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;f) construcţia căilor navigabile interioare, altele decât cele incluse în anexa nr. 1, lucrări de canalizare şi lucrări împotriva inundaţiilor;g) baraje şi alte instalaţii proiectate pentru reţinerea sau stocarea apei pe termen lung, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;h) linii de tramvai, cai ferate subterane şi de suprafaţa, linii suspendate sau linii similare specifice, utilizate exclusiv sau în principal pentru transportul de persoane;i) instalaţii de conducte pentru gaze şi petrol, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;j) instalaţii de apeducte de lungime mare;k) lucrări pentru combaterea eroziunii costiere şi lucrări maritime ce pot modifica profilul costier prin construcţia, de exemplu, de diguri, chei, pontoane, debarcadere sau alte lucrări de apărare marina, exclusiv întreţinerea şi reconstructia unor astfel de lucrări;l) instalaţii de extracţie a apei subterane şi de reîncărcare artificiala a rezervelor de apa subterana, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;m) lucrări pentru transferul resurselor de apa între bazine hidrografice, altele decât cele incluse în anexa nr. 1.11. Alte proiecte:a) piste permanente de curse şi testare a vehiculelor cu motor;b) instalaţii pentru eliminarea deşeurilor, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;c) staţii pentru epurarea apelor uzate, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;d) amplasamente pentru depozitarea namolurilor provenite de la staţiile de epurare;e) depozite de fier vechi, de vehicule uzate, inclusiv deşeuri de vehicule;f) bancuri de proba pentru motoare, turbine sau reactoare;g) instalaţii pentru fabricarea fibrelor minerale artificiale;h) instalaţii pentru recuperarea sau distrugerea substanţelor explozive;i) centre de ecarisaj.12. Turism şi recreere:a) părţii de schi, instalaţii schilift, telecabine şi amenajările aferente;b) amenajări marine de agrement;c) sate de vacanta şi complexuri hoteliere în afară zonelor urbane şi amenajările aferente;d) campinguri permanente şi amplasamente pentru caravane;e) parcuri tematice.13. a) Orice modificări sau extinderi, altele decât cele prevăzute la pct. 10 din anexa nr. 1, ale proiectelor prevăzute în anexa nr. 1 sau în prezenta anexa, deja autorizate, executate sau în curs de a fi executate, care pot avea efecte semnificative adverse asupra mediuluib) Proiectele prevăzute în anexa nr. 1, efectuate exclusiv sau în principal pentru dezvoltarea şi testarea de metode sau produse noi şi care să nu fie utilizate pe o perioadă mai mare de 2 ani.Anexa 3CRITERII DE SELECŢIEpentru stabilirea necesităţii efectuării evaluării impactuluiasupra mediului1. Caracteristicile proiectelorLa identificarea caracteristicilor proiectelor se iau în considerare următoarele aspecte:a) mărimea proiectului;b) cumularea cu alte proiecte;c) utilizarea resurselor naturale;d) producţia de deşeuri;e) emisiile poluante, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort;f) riscul de accident, ţinându-se seama în special de substantele şi de tehnologiile utilizate.2. Localizarea proiectelorSe ia în considerare sensibilitatea mediului în zona geografică posibil afectată de proiect, avându-se în vedere în special:2.1. utilizarea existenta a terenului;2.2. relativă abundenta a resurselor naturale din zona, calitatea şi capacitatea regenerativa a acestora;2.3. capacitatea de absorbţie a mediului, cu atenţie deosebită pentru:a) zonele umede;b) zonele costiere;c) zonele montane şi cele împădurite;d) parcurile şi rezervaţiile naturale;e) ariile clasificate sau zonele protejate prin legislaţia în vigoare, cum sunt: zone de protecţie a faunei piscicole, bazine piscicole naturale şi bazine piscicole amenajate etc.;f) zonele de protecţie specială, mai ales cele desemnate prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi a faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 462/2001, cu modificările şi completările ulterioare, sau zonele în care se efectuează determinări pentru includerea lor în zone clasificate de ordonanţa de urgenţă menţionată anterior, zonele desemnate prin Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate, zonele de protecţie instituite conform prevederilor Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;g) ariile în care standardele de calitate a mediului stabilite de legislaţie au fost deja depăşite;h) ariile dens populate;i) peisajele cu semnificaţie istorica, culturală şi arheologică.3. Caracteristicile impactului potenţialSe iau în considerare efectele semnificative posibile ale proiectelor, în raport cu criteriile stabilite la pct. 1 şi 2, cu accent deosebit pe:a) extinderea impactului: aria geografică şi numărul persoanelor afectate;b) natura transfrontiera a impactului;c) mărimea şi complexitatea impactului;d) probabilitatea impactului;e) durata, frecventa şi reversibilitatea impactului.Anexa 4INFORMAŢIIsolicitate titularului proiectului pentru proiectelesupuse evaluării impactului asupra mediului1. Descrierea proiectului, incluzând, mai ales:a) descrierea caracteristicilor fizice ale întregului proiect şi a cerinţelor de amenajare şi utilizare a terenului în timpul fazelor de construcţie şi funcţionare;b) descrierea principalelor caracteristici ale proceselor de producţie, de exemplu natura şi cantitatea materialelor utilizate;c) estimarea, pe tipuri şi cantităţi, a deşeurilor preconizate şi a emisiilor (poluare în apa, aer şi sol, zgomot, vibratii, lumina, căldură, radiatii etc.) rezultate din funcţionarea proiectului propus;2. rezumatul principalelor alternative studiate de titular şi indicarea principalelor motive pentru alegerea finala, luând în considerare efectele asupra mediului;3. descrierea aspectelor de mediu posibil a fi afectate în mod semnificativ de proiectul propus, în special a populaţiei, faunei, florei, solului, apei, aerului, factorilor climatici, bunurilor materiale, inclusiv patrimoniul arhitectural şi arheologic, peisajul şi interconexiunile dintre factorii de mai sus;4. descrierea*1) efectelor semnificative posibile ale proiectului propus asupra mediului, rezultând din:a) existenta proiectului;b) utilizarea resurselor naturale;c) emisiile de poluanti, zgomot şi alte surse de disconfort şi eliminarea deşeurilor; şi descrierea de către titular a metodelor de prognoza utilizate în evaluarea efectelor asupra mediului;5. descrierea măsurilor preconizate pentru prevenirea, reducerea şi, unde este posibil, compensarea oricăror efecte semnificative adverse asupra mediului;6. un rezumat fără caracter tehnic al informaţiilor furnizate la punctele precedente;7. indicarea dificultăţilor (deficiente tehnice sau lipsa de know-how) intampinate de titularul proiectului în prezentarea informatiei solicitate._____________*1) Aceasta descriere trebuie să acopere efectele directe şi indirecte, secundare, cumulative, pe termen scurt, mediu şi lung, permanente şi temporare, pozitive şi negative ale proiectului asupra mediului.-------